Fantezie în urcare

În aceea noapte razele lunii îi anihilau forțele...
Zăcea înfrigurată pe patul acoperit de petale de trandafir,
și aștepta, parca privise prin vizorul impenetrabil al viitorului,
știind de pe acum ce avea sa se întâmple...
Te aștepta pe tine, zeul ei, mai degrabă un "Mefisto",
ironic,fad, desăvârșit de crud, impasibil la suferințele ei,
dar de o magistrală dependenţă.

Cerebrale i-au devenit iluziile, stropite cu apă dulce,
inducându-i ființa în delir,în cercul vicios al fantasmelor.
Ca prin vrajă, prin difuziunea particulelor universului ai apărut,
Alchimie predând și la apus și la răsărit
Farmecele o leagă într-un lanț,petalele de trandafir își pierd
din catifelate și se transformă în spini,
Evadarea ei e scrisă într-o culoare, dar rogvaiv-ul sub stăpânirea
Lui n-o mai poate percepe.
Ora fatidică e îmbrăcată în infern, iar o nouă zi e pusă sub semn de întrebare,
mai degrabă o contopire a celor ce au fost,
fine plăceri, hrănite de gânduri moarte,
Intacte iubiri, a căror clipă s-a pierdut pe drum
Un chip sublim, rece , distant
Al cărui venin te strânge în spate,
Ispită înșelătoare, ce-și face loc și-n visul ei.
După 5 secunde, conștiința ei scindată s-a trezit la realitate,
A învins mrejele REM-ului...
Realizând că totul a fost doar o fantezie în urcare.

a kind of remorse

Şi te cuprinde un dor de care nu-ți mai poți aduce aminte
Nu-i știi decât gustul amar, și regretul că nu a fost sa fie
Să-l palpezi măcar o clipă
Ţi-ai da și-o zi din viață,
Testezi o remușcare dulce-acrișoară,
Știi și tu că mustrările nu-şi mai au rostul
Roata se întoarce, ți-a demonstrat-o timpul
Căci el nu uită favorurile oferite...
Le dă amintirilor o notă amară
Gravată adânc cu spini de trandafiri
Când uiți de tine,
Şi nu te poți împotrivi...
Când inefabilul iți joacă feste
Dar când rămâne acel strop de demnitate
Nu poți să zici că ești pierdută
Nu poți să-i spui timpului c-a câștigat.

Rehab

Ma ucizi puțin câte puțin...
Gradat în fiecare seară,
Storci o penultimă picătură din mine
Până când n-o să mai rămână nimic
Până când paharul se va umple,
Mă sleiești de puteri,
Şi nu mai sunt stăpână pe mine
Ne încrucișăm ego-urile
Şi te transpui în mine
Iar eu rămân în vid,
într-un fel de purgatoriu,
Neînțeles de mulți,
Știut de prea putini,
Îmi anihilezi personalitatea
Iar eu nu pot sa lupt
Pentru că nu am arma necesară,
Şi pentru că nu pot lupta împotriva ta
Pentru ca tu ești mai presus de toate
Şi ar însemna să lupt împotriva mea.
Dar toate se neutralizeaza
Când îmi injectezi cocaină
În tabachera anatomică
Delirez, într-o stare de tranziție neexistentă,
Când de fapt, zac în patul morbid
Al unei clinici de reabilitare.

Stare de veghe

M-ai tarat cu tine în prăpastie
Tu și nenorocita sticlă de whisky,
Iar într-o noapte cu lună plină,
Spectaculos de rece și lugubră
Te-ai furișat sub chip de vârcolac.
Bizar, excentric și neînfricat
Printr-un simplu joc de puzzle
Ai făcut un pact cu diavolul
Şi ai dilatat timpul
Iar ca prin minune ai scos din pelerină
Spre stupoarea mea, o gaură de vierme,
Sfidând teoriile lui Einstein
Fără frustrări, neliniști ,ambiții fără logică
Ai pus sechestru pe mine,
Regina albă pe tabla de șah
Care printr-un inocent flirt
Cu tine, Regele întunericului
Ţi-a dăruit un remarcabil "șah mat",
savurându-l în tăcere,
cu țigara aprinsă, în miez de noapte...

Oglindire transfigurată a realităţii

Vând zâmbete de gheață
Care mai devreme sau mai târziu
Îți frâng inima,
Imposibilul devine posibil
Doar timp de o secundă
Inima îți bate, parcă să iasă afară din piept
Înșelător și ironic arunci priviri deșarte,
Odată eram totul, absolutul spre care aspirai...
În ce m-ai transformat, demon cu chip angelic?


Senzații de gheată, sentimente neomenești
Posibile reîntoarceri la iubirile josnice din trecut...
Tu spui "NU", refuzi cu tărie să te pretezi la ele,
Deși în trecut îți creau dependență.

Mare de lacrimi se varsa peste mine

E mereu același nod în gat, care nu mă lasă să respir
Aceeași captivitate...
Senzația apăsătoare de cerc închis,
Ireversibil...dar în același timp pregnant
Stau și dau rewind amintirilor care mă sugrumă
Apăsătoare , dar în același timp plăcut de suportat
Iți văd și acum reflexia chipului
în marea de lacrimi vărsate
De mine, de tine, de noi...
Îți știu privirea dezinvolta care ma izola de lume
Şi mă scufunda în neant
Dar nu mai conta, pentru ca erai cu mine
Acum, ma trezesc pentru o clipă la realitate
Cu trupul crispat, cu privirea pierdută
Caut trandafirul primei noastre iubiri
Dar constat cu stupoare că a ofilit
La fel cum soarele se îneacă în asfințit
La fel cum mâine nu mai poate sa fie azi...


"Mirosul de migdale amare, ii amintea de fiecare data de soarta iubirilor neîmplinite"

M. Cărtărescu

"Rațiunea adormita cu siguranță produce monștri. Dar tot monștri produce și rațiunea înfometata. Lipsa de comunicare dintre mine și tine face ca pe zidul de sticla dintre noi sa proiectam imaginile cele mai deformate, mai fantastice. Nu ești cum ești, ci cum te vad eu, cum te vad dorințele, aspirațiile, frustrările mele. Cum te vede comoditatea mea. Nu mai ești tu, ci ești cum îmi convine mie sa fii. La rândul tău, din neînțelegere, din prejudecata, din orgoliu îmi modelezi un chip care ma uimește, în care nu ma recunosc deloc. Pretinzi nu numai sa port aceasta masca simplista și ridicola, dar sa și acționez, zi de zi și ceas de ceas, în conformitate cu ea. Ma definești prin ea, iar dacă nu ma conformez ei,încetez sa mai exist pentru tine. Am de ales doar sa fiu caricatura ta sau nimic."