Regăsire

Ai muscat din timp, într-o încercare asiduă de evadare,

Într-o dispersie de particule ți s-a nimicit sufletul

Întregul s-a făcut jumate, păcat că ți se termină timpul...

Căci clepsidra s-a scurs , înghițită-n deșert,

îngropată acum pe veci

Într-un înapoi inert.

Sleit de puteri, cu conștiința sondată de cele mai puternice neliniști

Te dezmorțești din somnul paradoxal şi te scufunzi în utopie...

Neant

Rămâne în neant fumul ce ne iese din plămâni,
atunci când tragem în piept o clipă de înverșunare,
insipide ne alunecă atingerile flămânde spre locuri deocheate,
ne scufundăm amarul într-un pat înnoptat,
târziu, în lună, mergem de multe ori,
până reușim recordul de a ne da seama
de propria neînsemnatate,
când gravitația ne-atinge umerii și ne proiectează viețile
în neant, dur neant,
din care vocile noastre
au nevoie de basme ca să mai creadă în echilibru.
Finalul e ceea ce așteptăm noi,
dar nu sperasem nicicând:
o coarda fumegândă de praf
ce pândește invidios logodna noastră,
mirifica absorbție,
doi pământeni au rămas fără chip
și se privesc cu ochi de luceafăr,
în decorul intergalactic din propria memorie
nu mai rămâne decât timpul care a umplut și el alte timpuri.

weakness

O lacrimă își pierde echilibrul,
Iar prin cădere liberă se pierde în neant,
În stare pură de agregare,
Şi mustră imposibilul unei reacții chimice,
A cărei solvent nu poate lupta împotriva ireversibilului
Ce străbate cu viteza luminii abisul conștiinței tale,
Conturând un cerc de raza R,
Cerc vicios, fără scăpare,
Ce din zbor de fluturi își culege seva veninoasă
Pe ale căror aripi e impregnată axioma eșecului.

Visare

In cutia cu nopţi albe
Cu greu ţi-am rezervat un loc,
In ploaia de vise născute moarte
Nici fumul de ţigara
Nu te mai poartă spre visare
Viitorul mi l-ai scris intr-o frunză de ceai negru
Cu-n zâmbet perfid in coltul gurii
Al cărui numitor comun e numai ironia sorţii.
Mă venerezi ca pe Afrodita
Dar nu e de ajuns
Distanţa dintre noi ai transformat-o in ani lumină
Ţi-e scris să te pierzi in spaţiu, intr-o altă dimensiune
Reveria îşi pune strident amprenta
Iar aerul sfidător al acelei dimineţi fatidice
Prinde forma unei game de sunete
Al cărui mister ti-l dezvăluie
Printr-o prestaţie de infidelitate.

Fantezie în urcare

În aceea noapte razele lunii îi anihilau forțele...
Zăcea înfrigurată pe patul acoperit de petale de trandafir,
și aștepta, parca privise prin vizorul impenetrabil al viitorului,
știind de pe acum ce avea sa se întâmple...
Te aștepta pe tine, zeul ei, mai degrabă un "Mefisto",
ironic,fad, desăvârșit de crud, impasibil la suferințele ei,
dar de o magistrală dependenţă.

Cerebrale i-au devenit iluziile, stropite cu apă dulce,
inducându-i ființa în delir,în cercul vicios al fantasmelor.
Ca prin vrajă, prin difuziunea particulelor universului ai apărut,
Alchimie predând și la apus și la răsărit
Farmecele o leagă într-un lanț,petalele de trandafir își pierd
din catifelate și se transformă în spini,
Evadarea ei e scrisă într-o culoare, dar rogvaiv-ul sub stăpânirea
Lui n-o mai poate percepe.
Ora fatidică e îmbrăcată în infern, iar o nouă zi e pusă sub semn de întrebare,
mai degrabă o contopire a celor ce au fost,
fine plăceri, hrănite de gânduri moarte,
Intacte iubiri, a căror clipă s-a pierdut pe drum
Un chip sublim, rece , distant
Al cărui venin te strânge în spate,
Ispită înșelătoare, ce-și face loc și-n visul ei.
După 5 secunde, conștiința ei scindată s-a trezit la realitate,
A învins mrejele REM-ului...
Realizând că totul a fost doar o fantezie în urcare.

a kind of remorse

Şi te cuprinde un dor de care nu-ți mai poți aduce aminte
Nu-i știi decât gustul amar, și regretul că nu a fost sa fie
Să-l palpezi măcar o clipă
Ţi-ai da și-o zi din viață,
Testezi o remușcare dulce-acrișoară,
Știi și tu că mustrările nu-şi mai au rostul
Roata se întoarce, ți-a demonstrat-o timpul
Căci el nu uită favorurile oferite...
Le dă amintirilor o notă amară
Gravată adânc cu spini de trandafiri
Când uiți de tine,
Şi nu te poți împotrivi...
Când inefabilul iți joacă feste
Dar când rămâne acel strop de demnitate
Nu poți să zici că ești pierdută
Nu poți să-i spui timpului c-a câștigat.

Rehab

Ma ucizi puțin câte puțin...
Gradat în fiecare seară,
Storci o penultimă picătură din mine
Până când n-o să mai rămână nimic
Până când paharul se va umple,
Mă sleiești de puteri,
Şi nu mai sunt stăpână pe mine
Ne încrucișăm ego-urile
Şi te transpui în mine
Iar eu rămân în vid,
într-un fel de purgatoriu,
Neînțeles de mulți,
Știut de prea putini,
Îmi anihilezi personalitatea
Iar eu nu pot sa lupt
Pentru că nu am arma necesară,
Şi pentru că nu pot lupta împotriva ta
Pentru ca tu ești mai presus de toate
Şi ar însemna să lupt împotriva mea.
Dar toate se neutralizeaza
Când îmi injectezi cocaină
În tabachera anatomică
Delirez, într-o stare de tranziție neexistentă,
Când de fapt, zac în patul morbid
Al unei clinici de reabilitare.