Neant

Rămâne în neant fumul ce ne iese din plămâni,
atunci când tragem în piept o clipă de înverșunare,
insipide ne alunecă atingerile flămânde spre locuri deocheate,
ne scufundăm amarul într-un pat înnoptat,
târziu, în lună, mergem de multe ori,
până reușim recordul de a ne da seama
de propria neînsemnatate,
când gravitația ne-atinge umerii și ne proiectează viețile
în neant, dur neant,
din care vocile noastre
au nevoie de basme ca să mai creadă în echilibru.
Finalul e ceea ce așteptăm noi,
dar nu sperasem nicicând:
o coarda fumegândă de praf
ce pândește invidios logodna noastră,
mirifica absorbție,
doi pământeni au rămas fără chip
și se privesc cu ochi de luceafăr,
în decorul intergalactic din propria memorie
nu mai rămâne decât timpul care a umplut și el alte timpuri.